Adevarul

ADEVĂRUL ESTE UNUL SINGUR: AL FIECĂRUIA

Oamenii nu sunt la fel, nici nu pot fi.
Sunt individualități cu credințe și manifestări proprii, unice. Fiecare crede în ceva, altceva decât ceilalți.

De aceea, a vrea să îi convingi pe alții că nu gândesc bine, că nu acționează bine, și a încerca să îi faci să gândească la fel ca tine nu poate însemna decât 2 lucruri:
1.- Crezi că tu gândești perfect, că ești etalonul gândirii oficiale, și că ești deținătorul de adevăr universal valabil pentru toți. Numai tu știi ce este bine pentru toți oamenii, și încă încerci să îi convingi/constrângi pe ceilalți că ei nu fac/gândesc bine, ci doar tu. Iar ăsta e orgoliu, vanitate, ego 100%.
2.- Crezi că ceilalți sunt inculți, neștiutori, incapabili să gândească singuri și să își găsească răspunsuri, și că, deci, au nevoie de tine, de cunoașterea ta vastă, de părerile și indicațiile tale prețioase, altfel ar fi pierduți. Iar ăsta e orgoliu, vanitate, ego 100%

Desigur, părerea ta e importantă, însă una e să îți exprimi opinia când ți se cere, alta este să devii fanatic în a-i convinge pe ceilalți că adevărul în care crezi tu e cel mai bun.

Adevărul fiecăruia este perfect; el vine din convingerile și experiențele proprii, care sunt unice, individuale.

Nu există bine sau rău; există doar părerea mea și părerea ta, care nu trebuie să fie la fel.

Dacă tu crezi în ceva iar eu nu, nu înseamnă că vreunul greșește.

Tu poți crede că tot ce se întâmplă, toate măsurile care se iau în această perioadă, totul este pentru binele tău.
Eu pot să cred altceva, și să văd cum drepturile garantate prin lege sunt încălcate.
Nu contează, ambii avem dreptate.

Tu poți crede fără discernământ tot ce ți se spune, considerând că autoritățile știu ce fac, și că doar nu ne-ar putea face rău.
Eu pot crede, uitându-mă și cotrobăind puțin prin istoria omenirii, că totul se repetă: manipulări, abuzuri, care au precedat instaurarea de regimuri în care oamenii au doar îndatoriri și nu drepturi; adică regimuri totalitare. Pot crede că nu ne învățăm lecțiile și că, deci, le vom repeta, până ce le vom învăța.
Nu contează, ambii avem dreptate.

Tu poți crede că virusul va reveni în toamnă, pentru că așa au spus autoritățile.
Eu pot crede că așa ceva nu este posibil, mai ales că am terminat medicina și știu și din acest punct de vedere că anumite lucruri nu sunt posibile.
Nu contează, ambii avem dreptate.

Tu poți crede că au murit foarte mulți de covid-19 pentru că așa ți s-a spus.
Eu pot crede în statisticile din fiecare an, care spun că au murit cu mult mai mulți de alte cauze, în aceeași perioadă.
Nu contează, ambii avem dreptate.

Tu poți crede că alții știu mai bine decât tine ce să faci cu viața ta; doar așa ai fost crescut, nu? Doar și părinții tăi ți-au spus și impus ce să faci, că știau ei mai bine, nu? Și acum e tot la fel, pentru că emoțional ești tot un copil speriat, nu?
Eu pot crede că știu mai bine decât alții ce mi se potrivește, doar e viața mea; sunt deciziile mele, credințele mele, hotărârile mele. Mi le asum și îmi asum consecințele, indiferent de părerea celor care își doresc ca toți să fim la fel.
Nu contează, ambii avem dreptate.

Cred că ai înțeles ce vreau să spun. Fiecare om are dreptatea lui, pentru că ea este construită pe credințele proprii.

Ceea ce crezi tu este adevărat. Pentru tine. Dar nu pentru alții.
Ceea ce cred eu este adevărat. Pentru mine. Dar nu pentru alții.
Nimeni nu greșește, nimeni nu se înșeală. Cu toții avem dreptatea noastră.

Problema apare doar atunci când vrei să mă convingi cu orice preț că eu nu gândesc bine doar pentru că nu gândesc ca tine.
Eh, atunci înseamnă că nu ții cont de mine, că eu nu contez pentru tine decât dacă gândesc ca și tine. Condiționare.

Iar cât timp tu încerci să-i convingi pe alții că nu au dreptate, și că altul este adevărul, de ce te miri că același lucru îl fac autoritățile la scară largă? Și tu faci la fel. „Ce este sus este și jos, iar ce este jos este și sus”, zice una dintre legile universale, legea corespondenței, din hermeneutică.

Omule, fii cum vrei, gândește cum vrei tu, dar nu mai încerca să-i convingi pe alții că se înșeală; pierzi timp și îți irosești energia.

Nu există bine sau rău. Ce este bine pentru mine ar putea fi rău pentru tine, și invers.

Dă-le voie celorlalți să fie și să gândească cum vor ei. Ești tu mai fericit, mai împlinit, mai sănătos dacă alții sunt de aceeași părere cu tine? Nu? Și atunci de ce continui? Vei fi plin de stres, de furie, de ură, de intoleranță, te vei certa cu toți; iar în acest timp se vor întâmpla două lucruri:
1.- te vei epuiza, te vei îmbolnăvi, și vei deveni consumator de medicamente sau alte produse nocive pentru sănătatea ta; deci îi vei îmbogăți pe alții.
2.- viața ta adevărată va trece pe lângă tine, o vei irosi, și te vei trezi bătrân și neputincios, cu o grămadă de regrete despre ce ai fi putut fi sau face dacă nu te preocupa ce fac, zic și gândesc ceilalți.

Totul este o alegere. A ta.
Tu alegi să crezi ce spun alții în loc să gândești singur.
Tu alegi să te irosești în lupte inutile pentru a-i convinge pe alții să gândească la fel ca tine.

Între timp, afară s-a făcut primăvară; natura își vede de ciclul ei, nederanjată de părerea ta.
Și ea are dreptate, și tu.

Doar alege, fii consecvent cu adevărul tău, și vezi-ți de viața ta. Fă-o una frumoasă pentru tine. Ceilalți... să și-o facă pe-a lor.
Iar ăsta este adevărul meu